vreau

vreau înapoi în acel punct din viaţa mea unde cea mai mare problemă ce se cerea rezolvată era legată de şcoală, haine, băieţi sau certuri stupide între fete.
vreau să pot umbla de colo-colo râzând, fără nicio grijă.
vreau să pot glumi.
vreau să mă pot băga seara-n pat cu zâmbetul pe buze.
vreau să dorm bine.
vreau să mă trezesc cu chef de viaţă.
vreau să mă bucur de o zi cu soare.
vreau să mă bucur de o zi ploioasă.
vreau să am fluturi în stomac.
vreau să-mi placă ceva, orice.
vreau să ştiu cine sunt.
vreau un vis, o motivaţie.
vreau ceva-n viitorul ăsta de câcat care să merite cu adevărat.
vreau o destinaţie.
vreau o explicaţie.
vreau..

Roz

Te iubesc cum iubeşte floarea-soarelui lumina, şi peştele răcoarea apei . Te iubesc cum numai eu te pot iubi, zi şi noapte, necondiţionat, fără remuşcări sau regrete. Iubesc să te iubesc. 
N-aş trăi fără să te iubesc. te iubesc! 
4 zile.

Good morning, sunshine !

Simplul motiv pentru care iubesc dimineaţa asta eşti tu..

Deşi îmi pari mai mult un străin. Nu mai găsesc nimic din bărbatul de azi-noapte, ci doar un copil, afundat în somnul lui adânc şi lipsit de griji. Din când în când, câte un oftat aruncat neglijent îţi tulbură respiraţia regulată şi liniştea goală a camerei. În rest nimic..

Lumina crudă cade dezordonat peste noi. Neruşinată,se împrăştie pe pielea-ţi aurie şi învăluie oarbă semnele amorului nostru. Zâmbesc, cu gândul la gesturile înfometate, a doi oameni în care dorinţa a ars mocnit prea mult timp, şi care a explodat într-un final, aducându-ne aici.

Odată revenită la realitate, alung toţi fluturii ăştia naivi şi mă grăbesc să plec. Nu vreau să mă obişnuiesc cu genul ăsta de dimineaţă. Nu trebuie..

Iute.

Ţin minte. Îmi plăcea să râd. Râdeam mult şi des, şi din orice, şi zgomotos, până îmi dădeau lacrimile şi mi se tăia respiraţia.

Orice poate fi vindecat printr-o cură sănătoasă de râs.

Ce deosebeşte râsul de alte lucruri e că nu ai nevoie de motiv, măsuri de protecţie, nu ai de curăţat după şi nu are cum să-ţi dăuneze.

Umple goluri, deschide uşi, face clipa mai bună .

Mi-e dor să râd.

Un şir de scări, al doilea, al treilea... mă opresc, respir greoi şi continui. Simt într-un fel şi uşa că-mi zâmbeşte cu subînţeles, ca un vechi complice, dar nu am timp, dorinţa mă împinge şi ciocănesc.

Preţ de o secundă, deschid larg ochii şi înghit lacomă imaginea ce se ridică în faţa mea. Fără cuvinte, mă pierd în plăcerea de a-i simţi buzele, pielea, trupul, respiraţia. Prea puţin însă, pentru amândoi, şi mă găsesc deja printre aşternuturi, pradă mâinilor ce-mi sfâşie hainele, flămânde parcă de carne fierbinte şi tremurândă. Ţip şi mă afund în avalanşa de sărutări. Vibrez, muşc, strâng, zgârii, mă-nalţ..

Îl simt, departe, gâfâind. Cobor, la vederea ochilori săi aplecaţi asupra mea. Mă alint în limpezimea lor. Ah, nuanţele dulci-amărui de cafea proaspătă ale irişilor mă determină să poftesc chiar la una.. Starea de euforie se dizolvă treptat. Cu o îmbrăţişare a buzelor sângerânde, punem lacăt şi acestui episod, şi părăsim tăcuţi patul răvăşit de nebunia noastră.

...

Ne aşezăm leneşi hainele şi pornim hoinari. Singurul lucru pe care mi-am permis să-l fur din interiorul camerei e pofta de cafea stârnită de ochii lui, care apropo, au redevenit goi, la fel cum şi el, din dreapta mea, a redevenit simplul şi banalul prieten.. până data viitoare, bineînţeles.

Urc cu greutate, ca un bolnav de astm, treptele ce duc la etajul lui. Cu fiecare pas, impulsul de a mă întoarce e tot mai puternic. Înaintez însă. Sunt întâmpinată de aceeaşi uşă, care simţindu-mi parcă frământările, schiţează un zâmbet plin de tristeţe. Aş mai avea timp să plec, dar ..

Ciocănesc răguşit. Mă frig tâmplele, amintindu-mi de focul ce ardea odată între mine şi omul din prag, acum părându-mi doar un străin libidinos.


Într-un mod sălbatic, primitiv aş putea zice, sunt târâtă în dormitor, trântită şi dezbrăcată. Corpul greu azvârlit animalic peste mine, pielea transpirată şi lipicioasă, limba uscată şerpuindu-mi pe gât, îmi provoacă toate un soi de repulsie insuportabilă.


Aş încerca să mă opun, dar sunt prea mică şi slabă în mâinile acestui necunoscut. Închid ochii şi-l primesc. Înnebunesc de durere, mă zbat, ţip, muşc, mă apăr, dar nu fac decât să-l intărât şi mai mult. Renunţ, ca o gazelă în ghearele flămândului, strâng din dinţi şi aştept finalul..

...
Ştiu doar că trebuie să fug, să evadez. Cu rochia aşezată aiurea, papucii-n mână şi haina pe braţ, arunc o ultimă privire bărbatului care zace sătul în pat, şi mă cuprinde un val de greaţă. Izbesc uşa în urma mea, şi cu asta îngrop adânc în memorie amintirea amantului perfect, dar şi a străinului, ascunşi amândoi în spatele aceloraşi ochi de culoarea cafelei..

i ve already done this, i ve already been through this once before,so why again? i ve lost all my power, all my dreams, plans, longings, i ve got nothing left, and yet.. here i am. it feels like sinking with an anchor attached to my neck, pulling me even deeper.. they say the hope it s the last to die, well ok, it s dead, so what the hell am i supposed to do? i m not gonna attempt on my life (i stink at this anyway, since i m still alive), but i just don t feel like fighting anymore, and pretending, and smiling to people, and answering the eternal "what's up?" with the other eternal "fine", when in fact nothing s fine, everything s awful, shitty, fucked up etc. i m filled up with rage, but too tired and exhausted to do anything.. i keep looking for a way to pull myself back together, but in the end i have to give up, because i always get to the exactly same conclusion: i m nothing but a bundle of contradictions.. 
i cant get any help, because i m too scared to open myself and confide (once again) in someone, unless i have the certainty that they understand me, but i also feel like no one knows me, they are practically all strangers, even my parents and my close friends, so there's not a single human being i could go to..
i m not complaining.. maybe i somehow deserve it all, for i ve sinned a lot, and i still have a heavy conscience, but it seems to me that i ve ended up as a helpless case, and it freaks me out...
i feel lost.. i might be..

S.L.A.

Îmi place să te privesc prin pauze..

De departe, atât cât este decent.

Uneori mi-e frică să nu mi se citească în ochi foamea şi pofta nebună de a te avea. 

Alteori mă întreb chiar eu dacă poate fi real: doi ca noi, să joace atât de bine rolul unor străini..

Iubesc să te privesc, pur şi simplu.

Să urmăresc cu privirea liniile corpului tău, pe care le ştiu vibrânde sub atingerea mea şi să-ţi admir muşchii ţâşnind obraznici de după cămaşă.

Am nevoie să te privesc, pentru a-mi hrăni sentimentul ăla de satisfacţie.

Pentru că oricât de imposibil ar părea, la sfârşitul zilei, în braţele tale, reflectând asupra momentului, sunt tot EU!