Un şir de scări, al doilea, al treilea... mă opresc, respir greoi şi continui. Simt într-un fel şi uşa că-mi zâmbeşte cu subînţeles, ca un vechi complice, dar nu am timp, dorinţa mă împinge şi ciocănesc.

Preţ de o secundă, deschid larg ochii şi înghit lacomă imaginea ce se ridică în faţa mea. Fără cuvinte, mă pierd în plăcerea de a-i simţi buzele, pielea, trupul, respiraţia. Prea puţin însă, pentru amândoi, şi mă găsesc deja printre aşternuturi, pradă mâinilor ce-mi sfâşie hainele, flămânde parcă de carne fierbinte şi tremurândă. Ţip şi mă afund în avalanşa de sărutări. Vibrez, muşc, strâng, zgârii, mă-nalţ..

Îl simt, departe, gâfâind. Cobor, la vederea ochilori săi aplecaţi asupra mea. Mă alint în limpezimea lor. Ah, nuanţele dulci-amărui de cafea proaspătă ale irişilor mă determină să poftesc chiar la una.. Starea de euforie se dizolvă treptat. Cu o îmbrăţişare a buzelor sângerânde, punem lacăt şi acestui episod, şi părăsim tăcuţi patul răvăşit de nebunia noastră.

...

Ne aşezăm leneşi hainele şi pornim hoinari. Singurul lucru pe care mi-am permis să-l fur din interiorul camerei e pofta de cafea stârnită de ochii lui, care apropo, au redevenit goi, la fel cum şi el, din dreapta mea, a redevenit simplul şi banalul prieten.. până data viitoare, bineînţeles.

Urc cu greutate, ca un bolnav de astm, treptele ce duc la etajul lui. Cu fiecare pas, impulsul de a mă întoarce e tot mai puternic. Înaintez însă. Sunt întâmpinată de aceeaşi uşă, care simţindu-mi parcă frământările, schiţează un zâmbet plin de tristeţe. Aş mai avea timp să plec, dar ..

Ciocănesc răguşit. Mă frig tâmplele, amintindu-mi de focul ce ardea odată între mine şi omul din prag, acum părându-mi doar un străin libidinos.


Într-un mod sălbatic, primitiv aş putea zice, sunt târâtă în dormitor, trântită şi dezbrăcată. Corpul greu azvârlit animalic peste mine, pielea transpirată şi lipicioasă, limba uscată şerpuindu-mi pe gât, îmi provoacă toate un soi de repulsie insuportabilă.


Aş încerca să mă opun, dar sunt prea mică şi slabă în mâinile acestui necunoscut. Închid ochii şi-l primesc. Înnebunesc de durere, mă zbat, ţip, muşc, mă apăr, dar nu fac decât să-l intărât şi mai mult. Renunţ, ca o gazelă în ghearele flămândului, strâng din dinţi şi aştept finalul..

...
Ştiu doar că trebuie să fug, să evadez. Cu rochia aşezată aiurea, papucii-n mână şi haina pe braţ, arunc o ultimă privire bărbatului care zace sătul în pat, şi mă cuprinde un val de greaţă. Izbesc uşa în urma mea, şi cu asta îngrop adânc în memorie amintirea amantului perfect, dar şi a străinului, ascunşi amândoi în spatele aceloraşi ochi de culoarea cafelei..